Preludiu

O spun să o știe tot neamu’,
E spiritul lui Topârceanu.
Să sper că nu ii fac deranj
Că vin c-o muscă in peisaj.

E spiritul din mica-i cioară
La care n-a făcut sevraj,
N-a scris măcar nici in picaj,
Nu i-a picat în călimară.

De când e lumea și pămîntul
Ea, musca, a avut cuvântul,
Și bâzâie la infinit,
Da-i dreptul ei….la bâzâit.

Scara de evaluare(joc de nuanțe)

Musca domestică.
Titlu sugerat de protagonistul
State potcovaru’ cu intenția de
a dovedi că sunt singurele ace
de care nu se sperie.

Nu e o muscă prea vorace
Și nu îți dă măcar binețe.
Te pișcă- ncet și cu blândețe,
Și-acolo nu se mai întoarce.

De ea nimeni nu se ofuscă,
E cea mai populară muscă.
Ea este o insectă mică,
Aceea ce nu intoxică.

Mișcări de dans unduitoare,
Are instinct de parașută.
Aterizează în mâncare,
Și-acolo moare ca o tută.

Musca țețe.
Mai avem și musca țețe,
Parșivă, cu două fețe.
Face somnoterapie
Uneori, chiar pe vecie.

Strechea oilor.
Mai e și strechea oilor
Ce pișcă de nas și gură.
Asta n-are vreo măsură,
Că e foarte rea de gură.

Musca bețivă
Mai e și musca bețivă,
Pentru om e aluzivă.
De are vreo supărare,
Ea plonjează-n must și moare.

Musca de cal.
Mai e acea muscă de cal
Ce-și are sediul in anal.
Nu bâzâie, nu e scandal,
Se înțeleg fenomenal.

Musca de cadavre.
Mai e și musca de cadavre,
Se ouă doar pe mortăciuni.
Periculoasă, și se știe,
C-aduce boli și sărăcie.

Musca în universul muzelor mele.

Mi-atacă muze după muze,
Cu trompa ea-mi pune ventuze.
E mai șocant că dumneaei,
N-aduce-n strofe și idei.

O muscă mai extravagantă,
Mi-atacă poantă după poantă.
Are urâte maniere,
Îmi lasă muzele șomere.