O floare de lumină
își lasă mireasma în
sufletul meu pierdut.
Am omorât amarul
cu penița frântă,
ruginită.
O liniște mă cuprinde.
Printre cuvinte sparte,
poeme nescrise.

Rupt de realitate,
prins între două versuri,
caut un poem ce
se-ncăpăținează
să rămână
în vîrful peniței,
amorțit.

Floarea ce scânteie în ochi,
ești tu. Aceeași
copilă palidă,
cu ochi de migdală,
demonici.
Mi-ai furat
iudentitatea.
M-ai lăsat pradă disperării,
dar iubirea mea
este prea mare...
Nu te condamn.