fac parte din gașca băieților de cartier
care au iubit
nici nu știu cât de mult și dacă
am făcut-o într-un anumit fel
doar acum încep să înțeleg

iubirea e ca o ceașcă de cafea
savurată dimineața devreme

acum stau în fața ferestrei
și desenez cercuri
mă redescopăr
dincolo de mine un fluture
prins între geamuri
se zbate haotic
caută o fisură...

din inima mea pornește multă căldură
de fapt e un fel de ură
împachetată frumos
și e singurul lucru pe care îl mai simt
sunt tot mai multe zile în care
mă strecor în singurătate
și aștept
în locul acela strâmt
de prea multă tăcere
miroase a rânced
din când în când
cineva
îmi vorbește despre iubire
ca despre multe alte lucruri

știu că între toate acestea există oameni
și sentimentul care nu poate fi rostit

și mai știu că o iubire
nu poate să existe fără golul
care intermediază atingerea...

pentru asta suferi

mi-ar plăcea ca într-o zi
să am curajul să privesc tabloul
în care doi oameni își jurau
să se iubească acum și încă o viață

în sfârșit
să nu spui niciodată nu


***

fluturele s-a întors și
privește înspre mine

nu știu ce se petrece

sub aceste priviri
chipul meu devine altul...