A coborât pe geamul clar,
Era sub patul de spital,
Lălâia, la etajul zece,
În mână coasa o întrece.

Fâș, fâș, ia suflete acum,
Fâș, fâș, e la mijloc de drum.
-Dar stai, nebuno, bălălâie
Și te învârte pe călcâie!

M-am pitulat în colț, zicând
Că nu e coasă pe pământ
Să curețe un colț de vânt
Și m-am rugat pe drept cuvânt:

-Rupe-i coasa, Dumnezeu!
Uite-acum e rândul meu
S-a oprit...cu greu, cu greu
Speriată cum străluce
De pe gâtul meu o cruce.

Și-a pus mâinile la ochi
Să nu-i fie de deochi
Dispăru, dar spuse-n șoapte
-Te voi prinde...într-o noapte!