cel mai greu e să prinzi lumina de ceafă
ca pe un leș descărnat de pisoi
și să-ți faci din braț
catapultă.

doar un zgomot
de cer sfărâmat. ca atunci când visai
cum te lipești de coapsele mamei și la prima atingere
se transformau în movile de mâl.

apoi dezinfecția. storci pereții de umbre
și te îmbăiezi în sucul călduț
până când palmele
fumegă până ce-n vene
picură ceară și pielea îți cântă-n ecouri
de palat părăsit.

o răcoare de ocnă. nici nu simți
rugina de lanț pătrunsă în os
micșorându-l.



celelalte
decurg de la sine.

într-o zi te uiți într-o ceașcă de ceai
te arunci în chiuvetă
speli totul
și mergi să te culci.