am ochii mari poate sunt sensibil
sau poate am devenit
prea complex
nu știu
înăuntrul meu e strâmt
nimeni nu intră nimeni nu iese
e o lume numai a mea
cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine

e duminică spre luni
aștept somnul să vină să mă ia
din lumea lucrurilor mărunte
întunericul a intrat peste tot
și în găurile cele mai mici
e tot noapte
se revarsă în mine ca un râu

aprind bricheta și mă uit la ceas
umbrele cad pe gresia umedă
mă răsucesc dar nu spun nimic

simt o așchie sub piele
am ochii fierbinți și carnea lipicioasă
strâng întunercul între pleoape
îmi imaginez un vis
și aștept

deși știu că singurătatea
e mai neagră decât noaptea...