unu.

crezare/ nici dumnezeu nu are
nici printre viermii din pământ
ce rod la oase/ nici printre oameni
n-are crezământ.
doar vechi eleni/ pe scene joase
spre zeii lor crezării dau avânt.

în oase-mi geme/ un cânt păgân/ de frig
e printre-mi leme,/ pân` la înalt
cât un covrig/ al tău de pofte sân
și-ți dau crezare/ când te avânți
până-n deceniul celălalt.
de mă des-cânți/ mai fac un salt
până la dumnezeul care/ n-a înghețat de tot
de ger/ un ger cumplit ce cântă-n oase
și-ți intră-n bot/ precum un înger
care, renegat,/ sub straturi groase
în foc din rău/ s-a vrut legat.




doi.

nu mă mai recunosc cum mă cunoșteam odată

și oasele mele
cu noaptea
nu mai au crezământ

dumnezeu
de există
oglinda lui cristă
sunt eu