Pe Ițic l-a cuprins tristețea
Că i s-a scurs tinerețea.
Gânduri negre l-au marcat,
Și-a căzut bolnav la pat.

Văzând cu ochii se topea,
Cu mare greutate vorbea,
Se vedea și de departe
Că zilele-i sunt numărate.

Intr-o clipă de luciditate,
S-a întors greoi pe spate,
Roti apoi capul, ușor,
Și întrebă încetișor:

- Burăh și Ghizela-s bine?
- Aici suntem tată, lângă tine.
- Dar Rebeca și al meu frate?
- Suntem cu toți aici bărbate.

După o clipă de tăcere,
Ițic se porni să zbiere
Spre rușinea tuturor:
- Și-n prăvălie cine-i, boilor!
Iași 13 februarie 2008