Ioana Maria sunt întâmplări
care au loc în lume
o singură dată.


Și dimineața aceia de toamnă
când tu aveai în mână doi trandafiri
și ne plimbam pe străzile orașului
n’are să mai fie niciodată.


Și seara aceleiași zile
când eu am fost mai trist ca oricând
și am rămas pe treptele portului
de unde plecau corăbii
și tu aveai să pleci cu ele
pentru totdeauna,
n’are să mai fie niciodată.


N’are să mai fie niciodată
nici după amiaza de primăvară
când tu ai fost singură și tristă
și te-ai plimbat pe câmp
și mi-ai adus o floare.


Și n’are să mai fie niciodată
ploaia care a venit în pădure
și nici pădurea
și nici mersul nostru peste coline
în seara aceia atât de gravă și de fantastică.


Și n-are să mai fie niciodată
ziua în care ți-am spus :
Ioana Maria, tu fluturi deasupra mea,
ca un stindard.


N’are să mai fie niciodată
nici noaptea de primăvară
când noi am fost iar împreună
și eu am scris numele tău cu lumini
care se aprind și se sting, se aprind și se sting
în vârful catargelor
și numele tău a pornit în noapte
și merge și acum mai departe
din stea în stea, din cer în cer
așa cum l-am scris eu atunci
în vârful catargelor
lumini care se aprind și se sting, se aprind și se sting
ducând în noaptea imensă a luminii
numele tău, Ioana Maria.