argeșul tace ca pământul
nuciun umblet
vântul a încremenit în brațele salcâmilor
există doar ger

moș proșka rusul scoate apa în cârlig
peștele nu trage a uitat să înoate
copca e un rotund prea strâmt între
viață și moarte

aici a fost cândva gardul sidoniei
- să nu treci de linia asta - spun

dincolo
copiii încearcă gheața alunecă
se ridică în genunchi țipă
acum e groasă - cred
imposibil

dar nu mai pot să respir
știu că dincolo
prin cuibarul lui moș proșka rusul
argeșul ondulează
flâmând