cuvintele dor în pielea lor umedă
o umbră-n care se ascund în somn
până alunecă șarpele de cerneală
mâzgălind hârtia cu rumegușul vremii

plâng vocalele cu lacrima umilinței
se imprimă în înțelesul înșelat
cum îmbracă sunetele in auz cântecul
șoptit pe corzi de zdrobit inima

zac în sufletul lemnului ori al pietrei
unde nici o lacrimă nu se mai stinge
închid mereu în ele o căință surdă
ori taine împovărate, nedezlegate încă

o albă ignoranță stă la marginile lumii
cu o aglomerare de semne în oase și vise
cerneală de gânduri în nuanțe și forme
pe drumul căutării la răscruce de destin

suntem în călătorie între cer și pământ
cu germenele vieții și morții-n celule
de unde ne-am întrupat în cuvântul prim
o sămânță îngropată în anotimpuri.