Sufletul mi-i amărât
Și de patimi ostenit,
Inima pace-mi dorește
Și la Tine, Doamne, vine,
Gându-a lumilor, Stăpâne,
La Tine în veci năzuiește.

Păsărilor locuință
Le gătește-a Ta voință.
Prin Preasfânta-Þi hotărâre,
Greul crucii suferind,
Fiii micului pământ
Toți gândesc la a Ta liniștire.

O, cu ce mare dor
Arde inima lor,
Când se trag la locașele Tale.
Vreau să cânt eu cântări
Despre slava din cer
Ca să-mi spun în cântări a mea jale.
O, ce sunt fericiți
Cei din cer proslăviți,
Gurile nu le tac de cântare;
Nu știu ei cum știm noi
Grele amaruri, nevoi.
Sufletu-i plin de-alinare.

Și o zi, — ca un veac
O trăiesc mai cu drag,
Decât noi pe pământ, și o mie*
Eu la praguri să stau,
În locașul Tău vreau,
Nu în curtea mea mare, pustie**.
Fericiți sunt ș-acei
Cari ș-aici în ani grei
Își îndreaptă spre Tine nădejdea;
Pe-al durerii pământ
Ei la cer cugetând,
Viața toată petrec îngerește.

Valea plânsului greu,
Ei, crezând-n Dumnezeu,
O petrec ca o noapte senină
Și găsesc bucurii
În copii, în clipe adânci de noapte,
Când tac a zilei voarve, șoapte.

În arzătoarea rugăciune
Ș-acelui nume să răsune,
Ce somnul vostru vă privea,
Cu sfânta cruce vă-nsemna,
Cu mila Domnului chema
Asupra capetelor voastre...