Printre ramuri, în zăvoi
Croncăne un biet cioroi
Căci consoarta-i e plecată
Într-o țară mult mai caldă.

Ar fi vrut să-l ia cu ea.
Aș! De unde… Cum așa?
Un cioroi ca el fălos
Să se dea drept friguros?

Din orgoliu de cioroi,
A rămas singur din doi.
Croncăne-a pustiu, săracul,
De se înfioară satul!

Dar se va întoarce cioara,
Va veni cu primăvara.
Pân-atunci, pustiit,
Mai are de croncănit…