Mi-i sufletul o morgă a iubirii
Cu leșuri risipite-n evantai.
Tu ai ucis speranța nemuririi!
La crima ta nici un motiv nu ai.

Dar astăzi scot tot ce-a murit din mine,
Morminte sap pios în țintirim
Și pun pe cruci însemn despre iubire
Când, unde, cum, ce-a fost să ne-amintim.

Am azi odaie proaspăt văruită
Atât de solitară și pustie...
De nimeni nu mai este locuită
Dar nu-i nimic, o-mbrac în poezie.