Odata ți-am dat s-asculți marea aceea albastră,
spuneam multe pe-atunci
și toate erau din sufletul meu sărat,
întratât cât poate fi pe gustul tău
tot ce poate dărui mai frumos
către jumătatea lui.

Mă opream uneori,
când valul mă atingea peste buze
și-l lăsam să-ți spună el
ce nu mai avea loc în gânduri,
perlele acelea din scoici,
care nu pot rămâne acolo
și doar de dragul tău s-au făcut cuvinte.

Mai știu cum vocea iți tremura
iar mie îmi dădeau lacrimile,
acelea dulci și calde,
în locul mâinilor tale
ce n-au găsit altă cale să mă alinte
doar cu poveștile pe masura lumii noastre din vis.

Nu m-am gândit niciodată
că voi încuia toate acestea
și nu-mi voi aminti unde e cheia
pâna când voi alătura o virgulă
sub punctul acela mic
ce nu lasă povestea spusă mai departe.

Știi, nu cred în jurăminte, promisiuni deșarte,
sunt doar cuvinte de fum ce se sting,
odată cu focul ce uită să ardă.
Eu cred în sufletul meu ce nu se lasă pierdut,
cel care a învățat să asculte numai de inima ta,
ce-o aude bătând deasupra a tot ce-i pustiit
și înșelător de trist.
Chiar dacă nu știam să uit și să iert în același timp,
m-ai învățat să trec peste toate
să-mi acopăr inima doar cu acele șoapte
ce știu să mă treacă peste nopțile intunecate.

Sunt fulger în zilele cu ploaie,
știi prea bine,
e singura mea trădare,
singurul zbor a-nsingurare,
prima și cea de pe urma cautare de adevăruri
fulguind peste zi,
așternut al viselor care cresc și se topesc
în palma ta.

De câte ori plec, este numai pentru a mă întoarce
să te revăd ori să te aștept cuminte,cât se poate,
o geană de lumina într-un cântec,
două cuvinte într-o mare de vorbe meșteșugite,
care mă fac să nu-mi mai fie frică de apă,
care trece o singură dată,
dacă rămâne ceva în urmă e semn cămai mult va veni.

Ai fost întotdeauna steaua mea,
n-am să-ți fiu mai departe,
doar atât cât stă lumina de întuneric
si nadirul de zenit,
îndeajuns cât sa știi că nu mint.




Nu m-am gândit...
iar acum nu-i la fel ca atunci,
când mă ajungeau din urmă cuvintele tale
și le socoteam adevărate
căci imi lipseai.

Nu m-am gândit...
că voi schimba dorințe
până când voi rămâne doar eu
din nou și din vechi
aceeași
si, totuși, să doară.

Nu m-am gândit...
la mine sau la tine
nici măcar
la cine va rămâne dorul
atunci când iarnă va fi totul.