( în zilele când soarele
transformă pământul
îmtr-o tablă de dartz
și oamenii se-nvârt în
propriile cercuri)
îmi iau avânt din adâncul
rotundului de cretă
și strig :
- Hai Efialte să zbori
pe calul meu de gânduri
să ne iubim până ce
ni se vor evapora oasele
-o bucată de carne pe șaua neprihănirii -

în timp ce vântul
ne intră pe sub piele
ca o eczemă
ne înfigem și mai mult
genunchii în spinarea
nevertrebrată a calului
și ne lăsăm ușor
ca niște atomi spirituali
pe copitele ce șterg
praful de pe palma tăcerii

am rămas pe o margine
de cal
ne ținem de ea
până ce lumina
se-nfige între stele
și zeus mestecă luna
ca pe o piatră-n măsele