Să simți pământul, să-l întorci,
să-i dai o față nouă, să-l semeni
și apoi s-o iei de la capăt,
să-l muncești, să-l hrănești,
ca să dea roade bogate.
Și să te rogi să plouă mărunt,
să-i presari și apă sfințită,
ca să-l păzească
de grindină și vânt…
Că este darnic pământul
și răbdător cu noi.
Ne ține pentru că din el provenim:
și ierburile, și animalele,
și duhurile, și gândurile,
și trăirile, și voința…
Căci toate câte sunt,
toate-s din pământ…
Și apoi ne scufundăm în adâncuri
și tot el ne primește,
că doar de când ne naștem
suntem supușii acestuia…
Și mirosul de tărână,
se simte ca o adiere
în trecerea timpului,
și cu care ne obișnuim…
Ca apoi, să nu ne înfricoșeze,
nici adâncimea,
nici înălțimea,
nici nemărginirea…