Suntem făcuți mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
Să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
ÃŽn pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?