Pe acolo dansam, pe o plajă
unde aveam locuri de vis puțin,
dar ziua cum trece, cum ne apasă
dantela ei înlăcrimată și ce era inimă și ce
fericiți am fi fost din greșeală,
dar pe acolo vin cerbii în turme, dragostea mea
și nu e nimeni să-i mai privească –
regretă această regală iluzie…

Trist, pe sub lună se despică meduzele
și lacrima lor albă e un diamant ce se risipește
cu nesăbuință, pe acolo dansam
dar moartea lor nu ne privește, ca un imperiu
pe care-l calcă o herghelie de cai în picioare,
frumoasa herghelie de cai de la Mangalia, nu-i așa,
și de ce te-am lăsat să vezi șerpii pe stânci
ca o altă enigmă?

Pentru toate-am să vreau, sălbăticită înseninare
să mă privești drept în față, la capătul pământului.
Oh, fericită e această prinsoare…