Decembrie murea voievodal
În părul tău, pe rochia de bal
Cireși în mai, din lacrimă planând
Pe poarta unui templu, pe un gând
Din trupul tău venea un fel de frig
Deasupra lunii, ca un mic paing –
Ce inutil acest senin solemn
Eternitatea unei răni de lemn
Când pe ferestre curge liniștit
Ploaia cu-arginturi grele de granit.

Se face zi în ochi și se desfac
Pe mâna ta brățări de liliac,
Ce vis să crezi că îți mai dă ocol
Aripa unei stele arsă-n gol
Surpând zăpezi postume de-ametist…
Unde trăiești? În ochii tăi exist
Și e-o tăcere delirând în plopi,
Tu-n marginea grădinilor mă-ngropi
Ningând pe-această ziuă de opal
Ca peste-un veac de aur ireal…