II

Deasupra celor șapte taine
Se-nalță taina cea mai mare,
A vremei: fără ea viața
Ni s-ar părea că farmec n-are.

VI

Amurg. Din câmp se-ntoarce-o turmă
Trec câțiva-agale pe cărare.
Spre cer din liniște se-nalță
Un semn uriaș de întrebare.

XVII

De multe ori am întâlnit
Un chip pribeag, și într-o zi
Mi-a spus: ”Eu sunt Înduioșarea
Și adăpost nu pot găsi”.

XLIV

Lespezi albe, lespezi negre
Stau și-așteaptă-a lor menire:
Unele să-nalțe ziduri,
Altele în cimitire.