Ura nestinsă și neîmpăcată
E atât de-nflăcărată
Și, mai nou, e ațâțată
De cei ce n-au putut vreodată
Să fie printre cei dintâi
Sau să aibă-un căpătâi.

O să ajungem precum câinii,
Să ne mâncăm de vii,
Unii pe alții printre bălării,
Căci ura e stăpâna urii
Peste prieteni și confrați,
Peste săraci și bogați.

Că ea vrea părtinire
Și cu-atâta nepăsare,
Fără vreo consolare
Sau o vorbă de duh,
Că s-a orientat
Spre cel mai bogat
Ce le-a garantat
După șantajat.

Nu mai contează
Cum ai fost
Sau ce ai făcut...
Vine un mojic,
Ce te face nimic,

Și sare la tine,
Te umple de rușine,
O lichea ascunsă
De ură pătrunsă,
Cu sufletul plin
De pelin și venin.

C-au fost prinși în lesă
Acești pigmei
Și iudei,
Sunt îngenuncheați
Și torturați,
Terfeliți în mizerie...
Ce meserie!
Din flori în condeie
Ajung mulți costrei,
Periculoasă buruiană
Ca o liană,
Ce vrea să se-agațe
Și să țină-n brațe
Pe cei unși cu miere
Și cei cu putere,
Uitând de durerea
Celor de-acasă
Pe care-i lasă
Cei căzuți în plasă...