Am vrut să urc în pomul
sub care am stat atâta,
dar creanga a fost prea șubredă
să mă țină și iar am ajuns jos...
Am mai încercat și a doua oară
și s-a rupt o altă creangă...
Și acum o să stau
și o să privesc de jos,
să admir crengile rămase
și să nu-i pricinuiesc dureri,
tristeți și pierderi...
că e păcat de frumusețea lui
și poate în timp se maturizează
și poamele lui vor fi bune la gust,
căci e obligația pomului
să-și apere roadele
până la maturitate,
când vin alții să le culeagă
și pomul singur va rămâne...
și nu se știe pentru cât timp.