Ești singura vioară pe care-aș vrea să cânt,
Ești singurul izvor la care-aș vrea s-adăp
Și setea mea și setea acestui vast pământ
În care într-o zi va trebui să-ncăp.

Ești singura-nflorire pe cerul larg și gol,
Și glasul tău e-acela pe care-l tot aud.
Ai mâinile asemeni zăpezii de la pol,
Ai părul tumultos, ca mările din sud.