Cânta o catirincă în colțul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Și fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.

Erau iubiri străbune și parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de țintirim.
Așa purtăm cu toții neștiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru și totuși îl trăim.

Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu și banal,
Ce-l auzim în stradă și-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopți târzii de bal.

Așa purtând povara, mi-am împărțit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet și l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.