Mă locuiește lin nesomnul, straja
În nopți argintice. Pe-a bolții strană
Stau stelele ca ținte-nfipte-n rană
Când sapă-n tine plăgi nefirii vraja.

De-atâta singur, o bacoviană
Cântare beau. Feericu-i doar coaja
Ci dedesubt un sumbru-și cerne mreaja
Și nu e pace-n sfera craniană.

Nu mă mai paște lunii sfânt delirul
O sete de vecie-mi șade-n piept
Și depărtat de mine este Mirul,

Sunt al tristeții astăzi doar adept.
O să accept să curgă Vieții firul
Și Mântuirea ca pe-un vis aștept.