Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenușa înfrățită-n huma
Unei mice și albe și tăcute gropi.
Și nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roșii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieții un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,
În grădina morții,
Să nu intri, nici
Să nu simt cum, peste ziduri și zăbrele,
Mă pândesc cu pizmă gândurile-ți negre
De povara unor vane îndoieli...

Sufletul meu astăzi morților se-mparte...
Tu, iubire nouă, ține-te deoparte
Și ferește-ți floarea vie de păcatul
De-a-ntreba ce doruri mi-a știut uscatul
Vraf de flori pe care azi le-am dezgropat.

Lasă-mă în tihnă
Să le-aștern un pat
Somnului din care
Nu pot să-ți umbrească
Cu nimic
Norocul c-am păstrat-o, vie,
Printre ele, floarea ce ți-am dat-o ție.

Mândră-n ramu-i verde,
Las-o să-ți zâmbească,
Făr' să-ntrebi de poate cele ce-au murit
Au fost mai voioase
Când le-am dăruit,
Făr' să-ntrebi nici câte,
Nici ce flori din viață
Mi-au murit în albul strai de dimineață,
Ori în purpuriul caldelor nămiezi.

Nu, iubire nouă, nu căta să vezi
Dincolo de floarea ce-ți surâde-n față
Mândră și unică-n ramurile-i verzi.

Dincolo de dânsa nu pătrunde-n ceața
Ce-mi ascunde morții de nu vrei s-o pierzi...
Sufletul meu astăzi își dezgroapă morții, -
Tu, iubire nouă, să nu intri-aici,
În grădina morții... să nu intri, nici
Să nu-ntrebi de-n strâmta groapă ce le strânge
Vor muți de-a pururi vechile-mi iubiri...
Și de-ntors la tine sufletu-mi va plânge,
Mângâie-l, sau plânge-l,
Dar să nu te miri...