S-a gândit săracu-oadată
Să ascundă a sa față
Cu o mască de carton,
Doar să păcălească soață,
Copii, rude, lumea toată,
Chiar și preotu-n amvon.

Cu-a sa mască pe figură
Dinspre casă pleacă-n grabă
Și se-oprește drept la mat:
- Dă-mi degrabă-un șnaps și-o halbă!
- Ești tu, Ghiță-a lu’ Trăsură?
- Eu nu-s el! M-ai confundat!

- Cum să-ți dau pe datorie
De băut și șnaps și bere?
Dă acont măcar un ron!
Spune-mi cum te cheamă, vere!
Cum să scriu ici pe hârtie?
- Scrie ”Mască de carton!”

Și s-a dus apoi la preot
Să ceară-mprumut parale
Tot cu masca drept blazon:
- Nu umbla cu dandanale!
Ești creștin iar eu nu-s despot!
Zi-mi! Ești Ghiță-a lu’ Anton?

- Nicidecum Părinte darnic.
Mulțumesc de-mi dai bănuții.
Scrie ”Mască de carton!”
Își spunea: ”Voi fi ca struții.
Sub nisip cu capul, grabnic...!
Casă nouă-mi fac... beton.”

Cum... că umblă cu-nșelatul
Omul cu fața mascată,
I s-a dus vestea prin sat.
O ședință-i convocată
Să descopere mascatul.
Se prezintă toți la sfat.

O capcană ușurică
Ticluită-i pentru Ghiță
Ce credea că-și face rost
Bani de casă și portiță
Înșelând pe cine pică
În ”plăsuța” lui de prost.

”Azi vom premia pe unii...”
Proclamă primaru-n grabă.
”Și vom da și-un ajutor
Celor ce își văd de treabă
Spre a fi exemplu lumii:
Rost la muncă, rost la spor.”

L-a cuprins pe loc extazul
Cugetând doar la pomana
Rostită chiar de primar.
”Premiul mare-ar fi ca mana.
Ajutoru-ar fi macazul
Ce m-ar scoate din amar.”

Ghiță-i fiul cel mai mare
Din fiii lu’-Anton Trăsură,
Dintr-un sat de peste-un pod.
S-a băgat la-ncurcătură
Cu prostita-nfățișare
Precum peștele-n năvod.

Lista-ncepe. ”Cei de față,
De vor să-și ridice premiul,
Să strige tare - prezent!.”
- N-am ce pierde, eu tembelul,
Doar de câștigat. Pe viață.
Cum să tac? Aș fi absent.

Primul: ”Ghiță-a lu’ Trăsurăăă!”
- Prezent! Strig-o voce-n sală.
De emoții plânge-acum.
Cu ascunsa lui urzeală
A dosit doar fața-i dură.
Focu-a scos însă mult fum.

Primu-a fost a' lui Trăsură.
Premiul doi: ”Ghiță-a lu' Antooon!”
- Sunt prezent! Aicea sunt.
Stau chiar în picioare, pardon.
Îs cam mic eu la statură
Însă mintea-i ca un vânt.

De-ar avea mintea ca vântul
Nu s-ar afișa-n mulțime
Ca furca-n porcan de fân.
Dar prostia îl susține...
La avere îi e gândul,
Nu la starea-i de păgân.

Si acum, marea surpriză
Oameni buni în adunare.
Ajutor, de-un milion,
Îl voi da la cel ce are
Către-nșelăciune cliză.
Cine-i ”Mască de carton?”

Cum nu înțelese vorba,
Nici banii voind să-i scape,
Sus sări, iar, sus de tot...
În zadar lacrimi măscate...
Nimeni nu-i mai gustă ciorba.
Pentru toți, e un netot.