Andrei Mortu din Săltava,
Hoț de fete și de mori,
A murit de patru ori.

L-a-mpușcat întîia oară
Pe un piept de fată mare.
A vrut fata să-l îngroape,
Dar nu l-a găsit pe-aproape.
Numai hainele din pat
Sîngerate, le-a-ngropat.

Corbii trec, timpul se duce,
Haine goale zac sub cruce.

Andrei Mortu, gură dulce,
S-a sculat un deal să urce,
Că uitase să mănînce.
S-a ivit a doua oară,
Încerca un geam să sară
C-un picior de lemn de plop,
Într-o noapte la o moară.
L-a-mpușcat din nou, să moară,
Și-a căzut în noaptea chioară
Pleoscăind apa murdară.
I-a rămas lemnul de plop
În roata oprită-n loc.

S-a sculat Andrei din baltă
Că vroia apă curată.
S-a ivit și-a treia oară
Pe cîmp gol de Bărăgan,
Într-o vară, într-un an,
Pe la Conacul lui Ceară
Și era a treia oară
Făr-o mînă și-o ureche,
Cu iarbă crescută-n ghete.
A cerut Andrei să plece
O cană cu apă rece,
Ca să-i dea, Ceară Sucitul
I-a cerut în schimb cuțitul
I l-a dat Andrei, iar Ceară
L-a-mpușcat din nou, să moară.
A murit Ceară Sucitul
Și-a-ngropat cu el cuțitul.

Nu putea Andrei să moară
Și-a venit și-a patra oară,
Era toamnă, era seară.
N-avea mîini bune s-apuce
Picioare-ncotro se duce
Numai ochii priveau dulce.
Era alb, albit și-n gene,
Avea barbă și-n sprîncene.
Nu putea Andrei să moară
Și-a venit și-a patra oară
Într-o margine de sat:
Spunea basme la copii
Prin tufișuri și prin vii.
Dar aici l-a împușcat
Și nu s-a mai arătat.