Presimt

presimt o aripă albă-neagră
ocrotitoare
aștept cântarul
de suflet omenesc
nădăjduiesc
încă și-acum
la darul unui zâmbet
nepământesc
rupt direct din soare
visez la o oglindă
magică, retrovizoare
promițând un timp
care mi-ar fi putut
sau mi-ar putea fi
chiar un mâine
sau resuscitarea câte uneia
din inimile mele
de pildă a unui frate
sau a unui câine
ori pentru noi toți
marele nume ascuns
al Aceluia
cu străluminată haină
care va veni să troneze
la „Cina cea de taină”.