De-o gustare-un lup flămând
A furat o oaie mare.
Însă ce i-a dat prin gând?
Vrea succes la vânătoare.

A mâncat pe săturate
Din gustoase măruntaie.
Blana și-a-ncărcat-o-n spate;
Iată-mă-n costum de oaie.

N-ar mai proceda la fel.
Ar proba și-o prospătură,
Carne fragedă de miel,
Numai macră, făr’ untură.

ÃŽi venise foame iar.
Jupuise blana oii.
Iată-l în costum bizar!
Așteptând răgazul ploii.

Turma-n seară e la muls.
Una câte una-n parte
Are mielul ca impuls.
Vede-un miel, colea deoparte.

Însă mielul cel orfan,
Înțărcat de-o săptămână,
Era mărișor cârlan,
Cunoscu lupul sub lână.

Neputând să meargă-aprope
Să-și ia porția de lapte,
A sărit peste hârtoape
Mielul, speriat... ce noapte!

Lupu-avu prea mult curaj
Să-și încerce păcăleala
Făr’ să țină cont de paj.
Cum i s-a-ncâlcit urzeala.

Încercă să facă-un salt
Lepădând blănița udă.
Se lovi de țarcu-nalt.
Bietul lup! Ce soartă crudă!

Au sărit pe el dulăi...
Să învețe minte nașul.
Nici un soi de fătălăi
Nu acceptă ciobănașul.

Sigur bine nu i-a fost.
De o fi scăpat cu viață
A-nvățat al stânei rost.
Și-a propus meniu... de rață.