mintea are culorile curcubeului
când ele se amestecă
uităm de noi

o pierdem iubind
o privire e îndeajuns ca stelele să se aprindă
corpul nostru capătă contur
putem să îl vedem să-l atingem

adulmec urmele lăsate de tine
inimile nu-și mai încap în piele
par o matrioșka în care se zbat zaruri

buzele devin drumuri prin nisip
în colțul lor apar oaze
ne zidim respirația într-un izvor
pielea zilelor se catifelează
te prind de-un călcâi despicând întunericul

și văd cum se luminează
cerul sinapselor tale cînd mă visezi