Când mi-ai adus neliniștea acasă
veneai singură, necunoscută,
te-ai așezat la marginea inimii
rostind cuvinte din priviri.

Erai o pasăre uitându-se-n iarbă
înainte să-și frângă zborul,
vino și intră-n poemele mele
s-apropie cerul și norii se scutură
unde vei sta când ploile seceră câmpul
și copacii se luptă cu vântul?

Aici e cald, prin clipa mea de repaus,
trec cuvintele
beau singur licoarea nepământenelor vii
ascultând cu tâmpla pe timp
răsuflarea cum vâslește o iubire
spre țărmul atât de departe.