căci se întâmplă o vreme când e mai bine să investești
totul într-o mare plecare un glonț
sau poate absența
pentru LIS

nu. nu poți plimba o viață poemul desculț
pe limba despicată a unui oraș cu sufletul glacial
atârnând sub depărtări de rugină șoptit vei gusta ziua alliei amestecată într-o godetă
cu bărbile de fum (toate ale aceluiași saltimbanc-salonard)
îții vor zgâria la ureche cum că versul tău șifonează
grația externată a domnișoarelor cu monoclu.

cine mai înghite sărutul și castitatea mireselor topite în lapte?

domnule,
spânzurați-vă naibii – de cerul gurii – tristele nu mai pivotați
mirajele nu vor să îi ruineze privirea pe cordul deschis
pirueta nebunului sperie timpul acesta de sârmă
scoateți-vă din ochi tumora zăpezilor dați-le-n mă ’sa de rime
ieri e o pată de ulei pe un drum înfundat
mâine – defetismele convertite la un țărm de absint și țigări
cerul întreg încape într-un laț albastru
și azi ”da” e o negație
totdeauna indezirabil pe această relație
cui să cerșești?

prin ambuteiajul de chilipiruri – tânjită – înstrăinarea este numele bulevardului
într-o intersecție de sare și sticlă
pe respirații de tablă cine mai scrie poemul?

delirium tremens. delirium tremens… ce frumos zboară porcii!
ce frumos zboară porcii! ce frumos zboară porcii!

… ce frumos!


d
t r e m e n s
l
i
r
i
u
m,



ca într-o fugă