agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4028 .



Biografie
poetry [ ]
din ciclul Stihuri pentru Draga

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Alexandru_Alexianu ]

2010-05-23  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Yigru Zeltil



Ca păianjenul scamator
Singur visele îmi torc, viața îmi torc
Din firul meu, din sângele meu
S-a născut DRAGA, cum am vrut eu.

Mult am mai umblat și am ostenit
Mi-am târât umbra prin toți mărăcinii
Colbul drumului, ca un strai, adeseori m-a învelit
Ramurile pădurii mi-au fost adăpost și ciulinii.

Uite, fața mi-e neagră ca de pământ.
M-am uitat în oglindă azi dimineață,
Am douăzeci și opt de ani, iubito, și sunt
Mult prea obosit de dragoste și de viață...

– Iată ce iarnă albă, ce iarnă frumoasă…
E atâta bucurie în ninsoarea de afară.
Ascundeți-mă, dragii mei, ascundeți-mă
Să nu mă vadă lumea cât sunt de întristat
Cât sunt de slab și de mohorât
În acest anotimp al sfârșitului vieții!

Cum au pălit de repede nădejdiile mele
Și cum a încărunțit chipul acela tânăr din vis.
Și prietenul meu cel mai bun...!
Florile toate au un sfârșit.
Numai omul colindă mereu…

De când trăiesc oare, Doamne...
De câte ierni, de câte veri, de câte toamne...?
Le văd toate ca-ntr-un trecut foarte îndepărtat
Întâmplările pline de câlți
Povestea vieții mele își are paginile galbene, decolorate
Ca o hârtie care a stat în fereastră prea mult.

Ce bine că n-am murit încă, iubita mea!
E atât de trist să zaci dedesubt,
Când se topesc zăpezile afară...
Hai, să eșim la soare ca doi bolnavi,
Primăvara caldă să ne vindece rănile...

Cum crește destinul, ca vâscul, în noi!
Îl hrănim cu tulpina noastră, cu sângele,
Anii curg ca ploile, nesecatele ploi,
Amintirile îngroapă-le, plânge-le.

Uite, aici m-am născut,
Aici am visat, am trăit
Bătrânii mei de mult au murit
Și n-am plâns și nu m-a durut.

Vino, să privești nopțile mele ostenite de vară,
Luna e fără strălucire, e goală.
Salcâmilor le atârnă crengile până la pământ, în ferești
Și în sângele meu doarme cerul ca o mare plictiseală.

Stau uneori și tăcerile putrezi, le adulmec, le ascult.
Parcă totul a fost pus la cale cândva, prea demult,
Și din ospețele de pomină cu boscari și fanare
N-a mai rămas aprinsă nici o lumânare...

Vino, mireasa mea, să ascultăm împreună
Viețile care au fost… Le auzi cum sună?
Au trecut o dată pe aici înnoptați cu alai
Bunii mei, cheflii, în droști și pe cai;

Aici s-a petrecut mult, s-a dănțuit, s-a iubit
Și nimeni n-a mai fost de atunci fericit.
Ceasornicele au amuțit colbuite, de parcă
N-a mai fost nimeni să le întoarcă.
N-a mai rămas pentru noi nici un semn
Încrustat în pridvorul de lemn.

Chipurile galbene din pereți și țipeniile musafire
Nu mai pot să se bucure, nici să se mire.
În viața noastră, în casa mea,
De mult nu se mai poate nimic întâmpla.

Arborii uituci care nu te-au văzut niciodată
Și câinele, orb de veghe prin bălării,
Te vor pofti în casă ca pe o veche cunoștință, dacă ai să vii.

Se vor arăta flecari, prietenoși,
Copacii mei înalți, scorburoși
(La rădăcina lor, poate, mai visează și acum
Ceaune grele cu aur vechi și bătrân,
Sălbi și paftale și verige și bani
Ascunse acolo de cine știe câți ani)
Vei fi stăpâna noastră, a mea și a lor!
Bucură-te, grădină, și tu zarzăr ales
N-o să mai rămâi de acum necules!
Salcâmilor, a venit DRAGA!
Nu mai dormiți, salcâmilor!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!