Plecările mele
n-or mai avea drum înapoi

și am să scriu neîntoarcerea asta cu teamă
la fel cum am scris
atâta dragoste și lacrimi
am să învăț să scriu și fiecare plecare,
cu care mor câte un pic

și-n toată taina suflării mele
respir un fel de
tristă libertate
iar tu nu poți înțelege
de ce iubesc bagaje și gări,
trenuri cu oameni obosiți și tăcuți,

pentru că nu poți vedea lumina sângelui meu
în care se înalță munți și cresc
flori ocrotite prin lege,
în lumea aia sunt așa bogată
ca un fluture purtând cerul pe aripi

plec ca un orb ce-nvață
pe unde și-n ce fel să calce

alt drum

pentru că aici
am omorât, pas cu pas, iubirea.