Scoate șarpele nopții din gura neagra de foc.
Atingerea lui rece îți poartă la guler noroc.
Lupta cu umbrele vii, adormite fluvii de sânge.
Să fie vântul bătut de soartă, ploaia ta plânge.

Se scurge visarea din roua mea în palmele tale.
Eu sorb însetat din ploaia adusă de tine la vale.
Dulce-i zefirul ce-ți legănă iubito tot părul,
Nopțile albe nasc văpaia, verdele și adevărul.

Să fie vântul în arșița nopții, vin din izvoare,
Plângerea ta cu lacrimi de rouă, nu mă mai doare.
Coboară raze de stele, să fac cuibul la sânul tău
Să tai vântul în două, dacă tu îmi devii un călău.