1.
tandrețea femeilor care spun cuvinte albe
le așază pe rafturi în bucătării mici și curate
le șterg de praf o dată pe zi
apoi deschid o fereastră și adorm în ea până la moarte

obositor matriarhatul acesta
bărbați cu picioare lungi beau vin acru din ceșcuțe de porțelan crăpat
gesturile lor sunt voit simandicoase cuvintele mor în ei înainte de a fi spuse
respectă mereu semnele de circulație în general sunt asediați de lucruri utile
dacă vrei pot să îți spună orice dorești
nu vrei

2.
brațele ridicate în semn de predare
ziduri oameni oameni ziduri
o continuă alergare în cerc
luna abia se mai vede stă ascunsă în soare și râde

umbra unui secol prietenos mai alunecă uneori pe deasupra orașului
un hohot de râs nimeni nu presimte vârtejul de praf și de frunze care se apropie
deschidem obloanele așezăm în pervaz 3 poeți și o mușcată albastră
casa noastră devine primitoare văzută de sus e o mansardă sepia
cocoșul de tablă ruginește obosit pe cel mai înalt acoperiș din lume

apoi într-o zi ca toate zilele
tăcerea

3.
tragem draperiile e seară deja printre oameni
continuăm copilăria steag de luptă rupt zdrențuit purtat ani îndelungi pe umeri
am învins tot ce era de învins cimiterele sunt pline de ai noștri
amarnic am plâns amarnic ne-am dedat exceselor sub cerul fumuriu
jilavă noaptea ne va cuprinde în cele din urmă cu mâinile ei uscate
vor înflori cireșii ca semn de întrebare
am fost nemuritori sau nu
parcă așa spuneam câteodată

sălbăticia rămâne se depune în strat gros pe artere pe retină pe inima înfrigurată
sus în ceruri o masă de taină jos o funie de mătase și o salbă de bănuți arămii
nu noi nu vom muri niciodată

4.
privirea înfiptă în pământ spațiul dintre oameni devine un punct luminos
e târziu de acum abatoarele și măcelăriile sunt pline de carne proaspătă
carnea noastră cea de toate zilele
mănâncă din ea drumeți obosiți și pleacă apoi îngreunați mai departe
doar ochii ne-au rămas limpezi ei construiesc case cu ferestre spre nord
ridică ziduri până la soare înalță castele până la lună

suntem vii noi nu murim în timpul vieții noastre
iar asta cu siguranță ar trebui să ne fie îndeajuns