Generalități

Doctrină estetică epigramatică

Această structură globală are la bază tărâmurile, respectiv teritoriile în care fiecare sistem face imagine artistică și piață epigramatică.
Toate criteriile de globalizare sau de diferențiere sunt arătate separat.

Sistemul tradițional(epigrama)

Are un singur tărâm, cel ocupat de toate segmentele populației țării, pentru care face expresie artistică și piață epigramtică. Este un sistem monoconstructiv, monopolar, monovalent și monodestinatar, exprimat de regulă în eter( unuia, uneia, unora)

Sistemele avangardiste

Sunt cele patru sisteme epigramatice noi, care au în comun scenele și ecranele orașului București și care reprezintă o pondere minusculă față de teritoriul ocupat de toate segmentele de populație.
Trăsătura comună este linia constructivă, polivalențele, polinuanțele și țintele vii, respectiv artiștii României pe care s-a făcut personalizarea și autonomizarea acestor catrene.

Epigrama alineată în simfonia artelor.

Comentariu comparativ
Se știe că excesul de industrializare, automatizare și robotizare, au scos din firmament anumite arte ca: arta conversației, a bunelor maniere, a modei, îmbrăcămintei, a încălțămintei, a mobilei, lemnului, etc…
Ea(epigrama) a rezistat pentru că este ca mătasea, bijuteriile și parfumurile de lux care nu ies din modă niciodată, așa că epigrama își are locul, rostul, menirea, ambianța în tradiționalitatea ei.
Așadar, să-i dăm epigramei ce-i aparține și anume: atributul de artă epigramatică și prestigiul binemeritat.

Calitățile epigramei

.Epigrama bună este ca banul: îl încântă pe cel care-l are și-l pune pe jar pe cel care nu-l are.
.Eroii ei trebuie să fie oameni vii, care au trecut sau trec prin epocă, contemporaneitate, realitate, cu bune și rele, cu lumini și umbre.
.Ca să fie agreată, ea trebuie să aibă: spirit viu, eleganță, muzicalitate, concizie și mai ales poantă moralizatoare.
.Ea trebuie să reflecte adevărul, păcat însă că epigramistul de astăzi trebuie să facă slalom între:
tupeul oportuniștilor de toate culorile și a țeparilor de toate soiurile și calibrele și antipatiile între diferitele opinii ale presei scrise sau audiovizuale. În esență, epigrama este ca un trandafir: petalele sunt ideile, efuziunile sufletești, iar ghimpii sunt poanta lor moralizatoare.

Pățaniile unor epigrame date în presa cotidiană

Unui editor suspicios(de la un cotidian bucureștean), care crede că epigramele îl ating pe el.
Surata epigramă.

Stimată doamnă epigramă,
Tu ești încă o mare doamnă;
Deși nu ești o oarecare,
Te țin toți șefii în sertare.

Tot lui, care-mi taie din catrene

Nu scriu catrene obosite,
Dar deseori îmi sunt ciuntite;
Să tai din ele, e ușor
Dar, pune-n loc ceva umor.

Circumstanțe speciale, unde epigrama nu poate intra în peisaj artistic

Cu tot farmecul și concizia ei, epigrama fiind concepută pe o singură : strofă, expresie artistică, nuanță, poantă, țintă și un singur destinatar( de regulă imaginar), ea nu poate pătrunde pe scene și ecrane, unde este nevoie de:
lanțuri de strofe, jocuri multiple de valențe, de nuanțe și de imagini artistice conjugate precum și de jocuri de companie artistică pe scene, unde participă mai mulți destinatari, ca de pildă: telenovele, filme seriale, toate transmise prin tv, locuri unde nu se poate fără catrene personalizate.

Concluzii finale
Epigrama și catrenele personalizate, alineate în universul epigramatic, sunt structuri paralele din acest sistem, care nu sunt antagonice, nu se suprapun și nu se substituie în acest univers, dar nici nu fac conexiuni, păstrându-și fiecare structura și identitatea artistică.