neliniștea nopții cobora în mine fără lanternă
pe treptele pe care plămânii se sufocau
alerga duduind să crape zidurile speriate
șubrezite
de-afară loveau unii veniți să renoveze
nu știu cine i-a chemat
simțeam cum se desprindeau pietrele clevetitoare
una câte una
rostogolindu-se în golul lăuntric
ricoșând în peretele pe care o pasăre
se zbătea să-și țină echilibrul
auzeam ticăitul unui ceas
lovit de târnăcop
cineva îl ținea să nu crape

un țiuit care uitase de sine mă despica
mă împrăștiam
noaptea mă căuta prin toate ungherele printre oameni
stelele se ascunseseră într-o cutie
prin care umblau șerpi sâsâind o altă limbă

un soare ce împrumutase lumină
încerca să privească prin ceea ce mai eram

pâlpâiam pe lângă candelă
mă înălțam

îngerii îmi lăsaseră ofrande aripile lor

(20 iunie 2010)