O lume mă trage de mânecă
grăbită
timpul stă pe margine
arbitrar
întinde cartonașul roșu
pentru cei ce-au depășit granița
un pas mai mult în cunoaștere
afară așteaptă un petec de pământ
mă invită să-mi întind oasele
între patru pereți
o încăpere mică te mutilează
de gânduri scobit
carapacea nu mai ascunde
mai mult de-o găoace de nerv.
cineva îmi cere să iubesc
cineva îmi măsoară distanțele
pașilor
îmi spune să scrijelesc pereții
nocturn
să-i curăț de memorie
să mai tai din mine
o felie
și hrănind în zori
timpul
să-i pun tină pe ochi
să mă vadă murind.