Alarmă


Urși, mistreți și alte animale
trăiesc din ce în ce mai greu,
fiindcă nu au de mâncare
și nici un leu în portmoneu.

În Răcădău, pe înserat,
coboară urșii ca să vadă
cât suntem noi de omenoși
cu puii lor, în timp de iarnă.

Pădurea-i goală și pustie,
doar vântul trece hoinărind,
și de mâncare nicăieri
ursoaica nu a mai găsit.

Micuții nu mai sug demult,
ursoaica lapte n-are,
și caută cu disperare,
mici resturi de mâncare.

Sunt hămesiți, n-au hibernat,
și nimeni nu gândește
să le ofere ajutor
când puii vor mai crește.

Ei se hrănesc cu rădăcini
și resturi din gunoaie
și uneori, în miezul nopții,
dau iama în saivane.

O oaie, uneori o capră,
un porc sau un vițel
servesc urșilor drept hrană,
întremându-i puțintel.

Mă-ntreb: de ce mai marii
zilei la ei nu se gândesc
și-i fac vedete negative
când se răzvrătesc?

Că vânătoarea nesăbuită
și defrișarea de păduri
constrâng bietele animale
ca să cerșească firimituri.



Cred!


Cred în bunul Dumnezeu
Și în steaua norocoasă,
Cred în Soare - central astru
Și în dragoste, sunt Leu.

Am trăit o odisee,
Ca să-mi aflu împlinirea,
Mă bucur că sunt femeie,
Mi-am îndeplinit menirea.

Am avut noroc în viață,
Deși am muncit din greu,
Am o fiică minunată,
Dragă sufletului meu.

Simt Pamântul sub picioare,
Scrutez zarea, iubesc marea,
Îmi plac munții și natura,
Simt în inimă căldura.

Anotimpurile-n goană
Ne-mbie care de care,
Să gustăm splendoarea vieții,
Atât cât trăim sub Soare.

Dă-ne, Doamne, sănătate,
Să le împlinim pe toate,
Să trăim ce ne-a fost dat,
Mulțumim că ne-ai creat!



Vraja


Seara, ciorile se-ntorc,
Nimeni nu știe de unde,
Multe, negre, vorbărețe,
Roluri părând să învețe.

Or fi ciorile măicuțe –
fete fără de noroc?
Asta mă-ntrebam aseară
Singură, așa-ntr-o doară.

Unele mai obosite
Pe antene poposesc,
Parcă-s note-n portative
Muzicale, emotive…

Altele, în parc ascunse,
Stau pe ramuri nemișcate,
Voind somnul să le poarte
în visare, peste noapte.

Una pare că visează,
Tot suspină și oftează...
Ea-i prezintă unui Pașă
Rochii negre din mătase.

El îi cere să-l iubească
Și nunta s-o hotărască.
Ea-l întreabă, temerară:
Crezi în dragostea fugară?

Vreau să-ți dăruiesc palate,
inele cu nestemate,
aurul ce-am adunat,
numai ia-mă de bărbat.

Vai, de stol m-am răzlețit,
Sufletul ți-am dăruit,
Și ți-aș fi alăturea,
Dar nu stă-n puterea mea!

Mâine-n zori, la mânăstire,
Stareța va da de știre
Că o maică a plecat
Și-n cioară s-a transformat.

Stai, îți pun un văl pe față,
Că „nevoia ne învață!“...
Nimeni n-o să reușească,
în deșert, să te găsească.

Se trezește mica cioară,
Simte-n suflet primăvară…


Aripile își întinde,
Orizontul îl cuprinde,
Vede stolul ei în zare
Și-l privește, visătoare.

Inima-i în piept tresare,
Pașa, demn, ține-a ei cale.
Călărindu-și albul cal,
Flutură un negru voal.

El îi pune-n plisc o floare
Și-o sărută cu ardoare.
Vraja este spulberată:
Þine-n brațe-o mândră fată.



Vrăjmășie


Cic-a fost odat-un moș,
ce-avusese un cocoș -
El i-a dat averea toată
și-o viață minunată.

Avea moșul trei copii:
un câine - paznic în vii,
o pisică jucăușă,
un șoarece, după ușă…

Ea, felină, delicată,
se alintă-n grații scăldată,
miorlăie și se răsfață
n-are nicio grijă-n viață.

El - o latră hămăind-
oare ce-o mai fi dorind?
și închis în curtea mică,
mârâie către pisică.

Ea pe garduri se cocoață
chiar pe poartă, vizavi,
parc-ar vrea să îl provoace,
oare cine poate ști?

El se dă dulău de curte,
casa zice c-o păzește,
asta, patru anotimpuri,
chiar de iarna-l troienește.

Pisica-i stăpână-n casă,
pe fotolii și pe masă,
pe șoareci i-a izgonit
și-și caută un iubit.

Chiar în zori, dis-dimineață,
se spală pe cap, pe față,
blana-ntreagă-și netezește
și în stradă o zbughește.

Mai demult, cică, bătrânul
a făcut un mic zapis,
și-a lăsat averea toată
celor trei, cum le-a promis…
Pisica a pus înscrisul
dup-o grindă, dragii mei,
să ne fie clar “permisul
că pot sta-n casă și ei”.

Șoricelu-a ros zapisul
și pisica-l tot aleargă,
câinele o dușmănește
fiindcă l-a lăsat în stradă.

Uneori urlă în noapte
și spune că nu mai poate,
nu mai vrea s-o duc-așa,
Doamne, ce viață grea!

Stăpânii s-au tot schimbat,
azi, câinele doarme-n pat,
zilnic iese la plimbare,
are haine și mâncare!

Pisica tot cercetează,
casa-ntreagă controlează,
pe stăpâni îi lingușește,
și le toarce, că-i iubește.

Pe șoarece l-au uitat,
și de-atunci s-a răzbunat
“Când pisica nu-i acasă,
șoarecii joacă pe masă!”





Felină


Alunecă în pas ușor
și toată-i încordată,
privește prada lung și fix
și sare… ce ciudată!

Un strigăt lung, sfâșietor,
răzbate dintr-o dată,
este regretul viselor
din noaptea înstelată.

Ș-atunci când prada-i devorată,
Ea pleacă iar, călcând ușor,
șireată, iute și vicleană,
cu ochi avizi, sclipind de amor.

Urmează aceeași nemișcare,
o așteptare de moment,
fixându-și prada, iarăși sare,
și-o devorează apoi, lent.