M-am săturat să te transform
S-abia aștept s-adorm,
Să am propria-mi realitate
Ce ia viată doar din carte.

Mai bine te las să te inneci
În fum, tușind, să te intreci
Cu părtile pe care
Þi le descoperă fiecare.

Pe buze-mi sade intristarea...
E ultimul loc unde-ai lăsat-o.
În glas mi-e veșnic întrebarea
A cărei limbă am uitat-o.