Ascult șoaptele vântului ...
Iar răcoarea mă poartă pe culmile extazului.
Ploaia, ploaia mă separă de al meu tumult
Și simt că „ard” în lacrimi ... e vară, e prea mult.

Aripile-mi sunt frânte, visez cum mor încet
Și noaptea îmi alină al inimii resentiment.
Transpir atâta ură și simt că mă sufoc
Mai vreau puțină milă să pot să mă înec.

Închei etape și încep sfârșituri ...
Vreau să mă exonerez de ale lumii tabieturi.
Dacă mai trăiesc mult o să devorez ploaia și vântul
Așa că Doamne, păzește-mi sufletul ...

E vară, e prea mult ...