Ca pe-un stindard lin insomnia-ți fluturi
Prin noaptea ce-i împunsă ca de săbii
De nori. Odaia-i cât un cuib de vrăbii
Și porți tăcerile precum pe scuturi.

În tine stă, cum povestesc arabii
Un duh, ca-n lampă, ce-l hrănești cu fluturi
Din creștet numai când te-apuci să scuturi
Aduce-ale visării dulci corăbii.

Cu toate pânzele-nălțate, vântul
Vă poartă îngerește-n necuprins,
Ori rătăciți în gândul plin pământul.

Luminile mirării s-au aprins
Și nu găsiți pe nicăieri cuvântul
Ce poate să rostească văzul nins.