de multe ori mă trezesc că
nu mă mai încape tăcerea pur și
simplu nu mai intră pe mine ba
chiar se chinuie să iasă pe undeva și
să se scalde într-o apă mai rece

așa a fost la școală odată
n-am mai știut ce să spun
visam la toate cărțile necitite începusem
să rânjesc ca o măgăriță
împielițată și aveam doar
crezul greierilor în buzunar
îmi venea să înghit creta că
tot plănuisem să încerc absolut
absolut orice
dar nu m-am ales decât cu
alexandra, ai niște mâini tare reci
și eu nici măcar nu eram așa de
sinceră.

și alteori mă trezesc cu miros de
pat nefăcut în nări are ceva dintr-un
zâmbet de iepuraș asta
m-a făcut și pe mine să zâmbesc
recunosc dar
tot nu mă ajută cu nimic în
treaba asta cu paturile
le simt înghesuite în mine în
viscere și aș vrea să le dau boschetarilor
am încercat am încercat încă
încerc

totuși, mă oprește de fiecare dată
un ceas, cred, în sfârșit, nu
știu face tic tac tic deci
bănuiesc că-i un ceas îmi vine să iau în brațe
toată alfalfa de pe lume și să arunc cu
ea cât pot de aproape

astăzi m-am hotărât am să
iau cei 400 de $ și am să-i
arunc în șanțul în care a spus George. o să fie
mândru că mi-am amintit, o
să fie mândru, da-

o să mă simtă așa de aproape
aproape înăuntrul lui ca și cum
niciodată nu i-ar fi plăcut femeile.

plec. nu îmi iau nimic, plec și-mi fac un cuib
din cozi de șoareci