Preambulul pietății

Doamne bun,
uite cât de ușor ațipește, după o zi lăsată grea
pe meterezele muncii ostenitoare
iubita, ce-mi înconjoară pielea angelic,
după cum obrajii Maicii Tale,
când ești ridicat din fân!

Doamne discret,
vezi tot ce visează!

Doamne,
doarme!

Doamne, să vii și-n zori,
că Te-așteaptă supusă,
să-Þi deschidă Þie întâi
genele soarelui înroșit pe Cruce...

Te spălă lacrimile ce-i vin rouă,
resculptatule din ploi,
într-o cruce pictată pe lemn
din Þara Maramureșului...





1. Acasă nu-i doar un singur loc pentru iubiți.
Acasă este trupul femeii sau al bărbatului ei,
Acasă nu-i refugiul fizic.
Este piatra pe care n-are unde să ațipească sufletul, pentru că lucrează alături de celălalt
la modul îngemănării,
chiar atunci când corpul acestuia nu-i momentan acasă.

2. Amiaza, față de nucleul slab al nopții,
e partea puternică a existenței umane.
Prânzul cotidian
și călătoria prin propria viață
încep de la această amiază, cabană
a soarelui de trei suliți înălțat,
când orice umbră a individului dispare
și mintea sa e ca un platou
montan luminat.

3. Atracția reciprocă dintre parteneri
este un feeling care, dacă nu apare de la început,
nici nu merită a fi scornit de către vreunul dintre ei.
Iar dacă feelingul e o constantă
a potrivirii fizico-temperamentale,
atunci se poate cultiva, întreține
prin diversificarea treptată
a factorilor favorizanți.