Semn de carte, ratacire
printre file vechi, de miere,
glasul ce iti cheama slova
e cand raset, cand durere...

Deget alb si trup molatec,
leganat in prag de seara,
poate ca citind in taina
viata basm sa ti se para...

Si-ndreptand cuminte ceata
nerostita a gandirii,
risipi-vei, indrazneata
toata rostuiala firii...

Heruvimii or sa-ti cante,
la fereastra ta cu luna,
tie, celei ce adesea
impletesti in cer cununa...

Da, te uita, dulce zana,
inaltand gingas grumazul,
este el, in pragul casei,
asteptand sa-i dai obrazul...

Cu fior nestins de patimi
te ridici, prin voaluri albe,
si pasesti usor, sfielnic,
stralucind a tale salbe...

Ii dai mana, te cuprinde,
stelele rasar deodat'...
Fie-ti sarutarea dulce,
fata mea de imparat....

Braila, 14.08.2010