m-am rătăcit pe cărările vieții
prea des
cu busola ruginită
de lacrimile căzute peste ea
în ceasurile când vorbea tăcerea
nehotărârilor mele

mă lovesc de gândurile dojenite
la atingerea buzelor dezlegate
în căutarea unor răspunsuri
în cele mai întunecate cotloane

spre colțul în care sunt pus
mă refugiez
și-mi închid gândul într-un vers
care descătușează
îmi aduce bastonul cu mânerul din os de cerb
și tac atunci când vorbesc

privesc spre albastru
mă plec în gând și merg mai departe
cărare spre drum