Toamna îmi mângâie gleznele cu
mustăți de pisică bătrână...


Între inimi și frunze ,
nu e decât un zbor de molie...
Cerul , pe măsura mea ,
pelerină poetică împotriva unui soare
lucid...


Nimeni nu mă caută ,
nimeni nu mă cheamă .
Toți
mă trec prin mașina de tocat ,
fără ca măcar să-i fi spălat cuțitele ,
Fiecare
îmi pune arome și sare pe aripi .
carne , sânge , lacrimi și oase .

Deși mă citesc ,
împreună
sunt orbi .

Iluzie , calină iluzie...

Cum să crezi că porționând timpul,
i-ai putea mângâia metafizic mărimea...
Că umplându-l cu inspirații și expirații ,
i-ai măsura pașii prin nisip...
Că prinzându-i aripile în insectarul cu capac de sticlă ,
i-ai găsi un scaun în spațiu...

Oameni , frunze , molii ,
Doar Timpul are grijă de voi !